Se afișează postările cu eticheta revolutie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revolutie. Afișați toate postările

luni, 21 decembrie 2009

Iarna...

La ora la care a avut loc solstitiul de iarna (19 h, 47 min), cu diferenta de câteva minute, aici în Augsburg a început o ploaie cu gheata...Si imediat gândul mi s-a dus la lacrimile grele si inimile reci-neconsolate ale celor ce azi au comemorat 20 de ani de la decesul acelora care s-au jertfit pentru LIBERTATEA de care noi azi beneficiem.
Si azi, cu toate ca am avut multe de rezolvat (printre altele am cumparat 600kg. de lemn de fag, pe care l-am carat de 3 ori: din magazin în masina, din masina în fata casei si apoi în pivnita), mi-am facut timp si am intrat într-o biserica, sa aprind o lumânare...
(Eu nu pot uita niciodata! si sotul meu este foarte miscat de tot ce i-am povestit)

marți, 15 decembrie 2009

Nu avem voie sa uitam!

Acum 20 de ani, aveam vârsta la care sângele clocoteste în vene, când te implici fara sa stai pe gânduri pentru binele semenilor tai, când simti ca ai puterea de a schimba lumea!
Terminasem facultatea în urma cu un an (nu pot sa uit niciodata ca iarna, în aula, luam cursurile îmbracati în paltoane, cu caciuli, fulare si manusi!), eram în concediu post-natal. Prima mea fiica împlinise 3 luni. Locuiam într-un bloc pe a carui scara, toti locatarii eram de aceeasi vârsta. Ne întâlneam serile si povesteam cine, ce a mai auzit despre caderea sistemului comunist în tarile vecine. Sentimentul ca si la noi trebuie sa se schimbe ceva, era la temperatura de fierbere.
Evacuarea pastorului timisorean Laszlo Tokes a devenit spontan pretextul revoltei populare iar la data de 16 decembrie Radio Europa Libera anunta ca în dupa-amiaza zilei, în Timisoara s-a scandat "jos Ceausescu!", "jos comunismul!" si ca s-au înregistrat arestari în masa.
Autobuzele aproape nu mai circulau- era înca o metoda a securitatii de a îngreuna deplasarile oamenilor. Cu bebelusul în brate, am parcurs orasul de la un capat la celalalt unde locuiau bunicii mei. Le-am povestit într-o suflare despre Timisoara, Bucuresti, si le-am spus ca revolutia împotriva regimului dictatorial Ceausescu va izbucni în întreaga tara!
Bunicii ma priveau ca pe o nebuna, s-au asigurat ca nu e nimeni pe la geamuri sau usi si apoi cu glas blând mi-au spus ca asa ceva nu este posibil! Sa ma linistesc si sa-mi vad cuminte de familie. Eu, intrigata, le-am povestit mai departe despre faptul ca în Timisoara sunt împuscati manifestantii, ca au murit femei gravide, ca sunt sute de arestati, ca Europa Libera si Vocea Americii relateaza despre evenimentele tragice. Bunicii, pensionari de peste 20 de ani, au ramas pe gânduri, însa tot nu m-au crezut. Pentru ei, sursa mea de informatie era "doar Radio Sant"
Am plecat spre casa si am trecut prin centrul orasului, unde grupul celor ce "vociferau" era din ce în ce mai gros. Foarte multi tineri...L-am întâlnit si pe sotul meu care m-a trimis de urgenta cu copilul acasa!
Era anuntata greva generala...Frica era însa puternica, mai ales în rândurile celor vârstnici. Vecinii mei porneau încolonati, înca din fata blocului, spre centrul orasului si pâna pe 19 decembrie sutele de manifestanti, etichetati ca "golani", au fost "ignorati" de trupele de Militie, Armata si Securitate, ce supravegheau, încercând sa produca panica prin prezenta.
Tot mai multi curajosi luau cuvântul, strigând lozinci anticomuniste. Nemultumirea clocotea. Piata mare era plina.
Pe 20 decembrie, sotul meu si vecinii au venit spre casa alergând, prin padurea Parcului Sub Arini, urmariti fiind de "teroristi" ce trageau focuri de arma, reusind pe deplin sa-i îngrozeasca! Pâna noaptea târziu, adunati în pivnita blocului, ne-am încurajat unii pe altii: revolutia trebuie sa reuseasca! Eram rupti de orice legatura cu orasul, cartierul Valea Aurie nu avea nici macar centrala telefonica! Televizorul functiona mai departe, doar doua ore, dupa sistemul comunist.
Pe 20 decembrie, în Piata Mare Sibiu au cazut împuscate, primele victime!
Mai departe totul s-a derulat ca dupa un scenariu horror, haosul total s-a instaurat. Sotii s-au înscris voluntari la posturile de control, organizate ad-hoc la fiecare colt de strada, la fiecare întreprindere. Oricine avea stagiul militar încheiat, avea dreptul la o arma - pusti vechi si imprecise. Orice suspect era somat cu foc de arma. S-au înâmplat multe accidente!
Femeile cu copii au plecat la rude, la parinti, cartierul Valea Aurie ramânând aproape nelocuit.
Noaptea se împusca fara tel...nici azi nu se stie cine?! "Teroristii".
Posturile de radio erau puternic bruiate, la televizor stirile erau ambigue, oamenii erau suspiciosi, informatorii erau infiltrati peste tot; se spunea ca "armata e cu noi", dar nimeni nu mai avea încredere în nimeni!
În panica acelor zile, am pierdut posibilitatea de a-mi mai hrani copilul la sân...
Eram acasa la parintii mei, tatal era însa plecat la unitatea militara unde era ofiter si ca toti, avea alarma! Nu mai stiam ce zi este, nimeni nu avea bradul împodobit, dar craciunul anului 1989 a ramas în istoria omenirii, prin ciudatul proces si executarea imediata a sotilor Ceausescu.
Rafale de arma s-au auzit pâna de Anul Nou, când încet-încet, viata românilor s-a adaptat la noile conditii.
Urmatorii ani s-a experimentat din pacate un sistem "comunist cu fata umana", multi "emanati ai revolutiei" s-au perindat în viata politica a României care...parca nu numai ca a batut pasul pe loc, ba a facut un salt mare înapoi!
Deceptionati de mersul lucrurilor, tinerii de atunci au îmbatrânit...
Fiecare a cautat sa faca ce poate mai bine pentru familia lui.
Astazi, dupa 20 de ani, favorizati de soarta, ne pregatim sa serbam Craciunul. Pentru multe familii însa, Craciunul este o zi de doliu.
Tinerii de azi nu mai stiu care este simbolul troitei din fata Casei de Cultura, nu stiu exact de ce zilele aceste se pun lumânari si flori în jurul statuii lui Lazar, în Piata Mare.
Cei care nu sunteti nepasatori, aprindeti o lumânare in memoriam, oriunde ati fi. Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti aceia care s-au jertfit, sperând într-o lume mai buna!
(Memorialul Revolutiei)

miercuri, 11 noiembrie 2009

Saptamâna 46/2009 - Miercurea fara cuvinte


(Foto :http://www.nilsole.net/tag/berliner-mauer/)

luni, 9 noiembrie 2009

20 de ani de libertate

ros
9 noiembrie 1989 este ziua în care orice german îsi aminteste ce a facut...o zi care nu va fi niciodata uitata!
Astazi, dupa 20 de ani, în Berlin se desfasoara o mare serbare, toti participantii sunt veniti de buna voie si cu multa, multa bucurie! Spectacole, muzica, amintiri...tema libertatii si pacii este preluata de toate posturile televiziunilor. Interviuri cu personalitati si oameni simpli, staruri internationale... Nu se discuta decât despre schimbarea istorica pe care a adus-o caderea Zidului Berlinului în întreaga Europa.
Bundeskanzlerin Angela Merkel alaturi de presedintii Poloniei si Uniunii Sovietice de acum 20 de ani- Lech Walesa si Michail Gorbatschow, au pasit azi impreuna peste granita de odinioara- pe strada Bornholmer, acolo unde trecerea a fost libera pentru prima oara. Astfel s-a declarat deschisa marea Serbare a Libertatii ("Fest der Freiheit"). Alaturi de Bundespräsident Horst Köhler, sunt prezenti la aceasta festivitate sefii de stat al tuturor tarilor EU, ministra afacerilor externe SUA- Hillary Clinton si presedintele Rusiei- Dimitri Medwedew. Asta-seara, spectacolul va atinge punctul culminant prin efectul domino de cadere a unui zid simbolic, construit din panouri de zapada-artificiala. Se spune ca sute de elevi din lumea întreaga, au realizat peste 1000 de panouri ce imita panourile de beton ce desparteau Berlinul -în doua lumi.
Se transmit continuu povesti emotionante, adevarate, traite acum 20 de ani, despre care acum se poate discuta deschis...Multi nu au aflat niciodata despre triumful libertatii, multi vor trai viata-ntreaga marcati de evenimentele din-naintea acestei date istorice, dar pentru cei mai multi, caderea Zidului a adus împliniri, bucurii si realizari! Frau Merkle - ca fost cetatean DDR, este cel mai bun exemplu de integrare în Germania unificata!
Din punctul meu de vedere, trebuie sa spun ca, în anul 2000 când m-am mutat în Germania, a fost cam tot asa ca si când -spre exemplu- m-as fi mutat din provincie în Bucuresti! S-a întâmplat doar pentru ca Europa s-a deschis atunci, în noiembrie 1989. Nu planuisem asta...asa a fost sa fie...De atunci am vizitat toate continentele lumii...mi-am împlinit dorinte la care nici nu as fi îndraznit sa visez înainte de 1989!
Se spune ca americanii au "Yes we can!" si germanii au "Wir sind das Volk!" Acum 20 de ani sub puterea vointei poporului, s-a întâmplat ceea ce teoretic nu se putea întâmpla niciodata: caderea sistemului dictatorial si deschiderea spre democratie, unificarea Europei!
PS. Ploua si e frig, dar piata din fata Portii Brandenburger din Berlin este plina! si rasuna de bucurie!
rosros