Cu speranta ca v-am trezit dorinta de a ma apostrofa sau de a-mi da dreptate, va invit sa ma însotiti într-un exercitiu pe care l-am putea numi „de la viata ca vis - la visul ca viata“, la capatul caruia vom avea toti de câstigat, descoperind ca am devenit mai întelepti, mai buni, mai aproape de oameni…
sâmbătă, 31 octombrie 2015
Desene animate pentru adulti si nu numai ;)
~ ~ pentru rubrica "Clubul cinefililor"~~
Inside out (2015) - este un film cu animaţie computerizată în trei dimensiuni, produs de studioul Pixar Animation si lansat de Walt Disney Pictures. Daca va este dor de lumea copilariei, va recomand sa vizionati neaparat acest film. Este o poveste super simpatica, sensibila si gingasa, în care personajele principale sunt fetita de 11 ani - Riley si cele cinci personificări ale emoțiilor: bucuria, tristetea, dezgustul, frica și furia.
Sunt de parere ca este cel mai bun film de animatie al anului 2015!
Din seria desenelor animate mult îndragite în anii '70 - '90: Creionul fermecat si The Fruitties. Ce mult a evoluat arta a-VII-a bis ☺
PS: desenul face parte din "Colectia de Aur" a familiei mele si dateaza din anul 1996 ☺
Inside out (2015) - este un film cu animaţie computerizată în trei dimensiuni, produs de studioul Pixar Animation si lansat de Walt Disney Pictures. Daca va este dor de lumea copilariei, va recomand sa vizionati neaparat acest film. Este o poveste super simpatica, sensibila si gingasa, în care personajele principale sunt fetita de 11 ani - Riley si cele cinci personificări ale emoțiilor: bucuria, tristetea, dezgustul, frica și furia.
Sunt de parere ca este cel mai bun film de animatie al anului 2015!
Din seria desenelor animate mult îndragite în anii '70 - '90: Creionul fermecat si The Fruitties. Ce mult a evoluat arta a-VII-a bis ☺
PS: desenul face parte din "Colectia de Aur" a familiei mele si dateaza din anul 1996 ☺
Categorie:
Clubul Cinefililor,
copilarie,
desene animate,
evolutie,
Film,
recomandare
miercuri, 28 octombrie 2015
sâmbătă, 24 octombrie 2015
Hanu' Berarilor - Casa Elena Lupescu
Restaurantul face parte din marca comercială românească "Hanu’ Berarilor" si este gazduit de o cladire cu însemnătate istorică, înscrisa în anul 2010 pe lista monumentelor culturale publicată de Ministerul Culturii și Patromoniului Național.
În Lista Monumentelor Istorice, casa figurează ca aparținând Elenei Lupescu, marea iubire a Regelui Carol al II-lea, dar în mod suspect orice legătură cu această doamnă a fost ștearsă din istorie.
Clădirea are un accent vertical asemănător unui foișor, este amplasată într-o zonă centrală a Bucureștilor, retras de la aliniament și oferă imaginea unei arhitecturi rezidențiale pitorești destul de atipică pentru cerințele urbanistice din momentul construcției. A fost ridicata în anul 1900 într-un stil arhitectural greu de definit, înglobând în mod armonios elemente din stilurile: neogotic, neoromânesc, rustic normand, stil chalet și Art Nouveau, la care se adaugă în special la interior, motive clasice și neobizantine.
Deși inițial construită ca o locuință, are centrat în interiorul ei un amplu hol de onoare, pe două niveluri, cu rol de sală de bal sau banchet. În forma sa originală, casa avea un spațiu destinat orchestrei. La parter, în jurul acestei săli centrale, sunt construite patru spații care funcționau ca saloane de primire (sufragerii). Etajul întâi păstrează în linii mari aceeași dispunere a spațiilor de la parter, accesul făcându-se pe o scară în spirală. Etajul al doilea a fost destinat probabil, dormitoarelor, iar mansarda unor spații de servicii.
Câteva ferestre sunt unicat - fereastra Art Nouveau în formă de potcoavă din fațada laterală și ușa-fereastră triforă, cu balcon pe console, a foișorului.
Restaurantul își are are sălașul aici din anul 2011, are specific culinar și ambiental românesc interbelic, păstrând elemente de mobilier din recuzita originală și rețete culinare autentice.
Adresa? Bd. Pache Protopopescu, nr. 51, Bucuresti ☺
În Lista Monumentelor Istorice, casa figurează ca aparținând Elenei Lupescu, marea iubire a Regelui Carol al II-lea, dar în mod suspect orice legătură cu această doamnă a fost ștearsă din istorie.
Clădirea are un accent vertical asemănător unui foișor, este amplasată într-o zonă centrală a Bucureștilor, retras de la aliniament și oferă imaginea unei arhitecturi rezidențiale pitorești destul de atipică pentru cerințele urbanistice din momentul construcției. A fost ridicata în anul 1900 într-un stil arhitectural greu de definit, înglobând în mod armonios elemente din stilurile: neogotic, neoromânesc, rustic normand, stil chalet și Art Nouveau, la care se adaugă în special la interior, motive clasice și neobizantine.
Deși inițial construită ca o locuință, are centrat în interiorul ei un amplu hol de onoare, pe două niveluri, cu rol de sală de bal sau banchet. În forma sa originală, casa avea un spațiu destinat orchestrei. La parter, în jurul acestei săli centrale, sunt construite patru spații care funcționau ca saloane de primire (sufragerii). Etajul întâi păstrează în linii mari aceeași dispunere a spațiilor de la parter, accesul făcându-se pe o scară în spirală. Etajul al doilea a fost destinat probabil, dormitoarelor, iar mansarda unor spații de servicii.
Câteva ferestre sunt unicat - fereastra Art Nouveau în formă de potcoavă din fațada laterală și ușa-fereastră triforă, cu balcon pe console, a foișorului.
Restaurantul își are are sălașul aici din anul 2011, are specific culinar și ambiental românesc interbelic, păstrând elemente de mobilier din recuzita originală și rețete culinare autentice.
Adresa? Bd. Pache Protopopescu, nr. 51, Bucuresti ☺
joi, 22 octombrie 2015
Cad frunzele
însa florile sunt o minune! Trâmbite colorate si parfumate...
pentru mai multe explicatii, vezi -- Trompeta Îngerului
pentru mai multe explicatii, vezi -- Trompeta Îngerului
Categorie:
acasa,
flori,
Happy Wordless Wednesday,
Happy WW,
Miercurea fara cuvinte,
toamna,
Trompetele Îngerilor
miercuri, 21 octombrie 2015
luni, 19 octombrie 2015
Leapsa cu intrebari de cinefil
Piratul cinefil, m-a provocat la o leapsa... cu întrebari tare ciudate! M-am straduit sa raspund ☺
1. Dacă ar fi să pornești într-o călătorie, ce personaj dintr-un film ai alege să te însoțească? -- Forrest Gump
2. Alături de ce actor ți-ai dori să joci într-un film? -- Bruce Willis
3. Care este filmul pe care vrei să uiți că l-ai văzut vreodată? -- nu am asa ceva!
4. Ce film te-a impresionat cel mai mult în ceea ce privește efectele speciale? -- Inception (2010)
5. În scenariul cărui film ai dori să faci mici modificări? -- City of Angels
6. Care-i coloana sonoră preferată? -- Dirty Dancing, Twin Peaks, Ghost, etc
7. Care este numele care te face să vrei neapărat să vezi un film, fără ca măcar să știi despre ce e vorba? (actor, regizor, scenarist etc.) -- regizorul Woody Allen
8. Ce-ai prefera? O apariție de 2-3 minute în filmul preferat sau șansa de a lucra cot la cot cu regizorul pe parcursul întregului film, dar fără să-ți apară numele undeva? -- nu pot sa raspund la întrebre, pentru ca sunt constienta ca nu am habar nici de a interpreta un rol si nici de a regiza un film ☺ însa mi-as dori sa fiu pe platoul de filmare, de la început pâna la sfârsit - sa vad cum decurge munca de creatie! :)
9. Alege două filme pe care ai vrea să le combini în unul singur. -- oricât mi-as forta imaginati, nu vad ce filme as putea sa combin!
10. Marvel sau DC? -- ... Marvel
La rândul meu, ofer leapsa spre amuzament Dianei, Suzanei si bineînteles celor carora le face placere.
1. Dacă ar fi să pornești într-o călătorie, ce personaj dintr-un film ai alege să te însoțească? -- Forrest Gump
2. Alături de ce actor ți-ai dori să joci într-un film? -- Bruce Willis
3. Care este filmul pe care vrei să uiți că l-ai văzut vreodată? -- nu am asa ceva!
4. Ce film te-a impresionat cel mai mult în ceea ce privește efectele speciale? -- Inception (2010)
5. În scenariul cărui film ai dori să faci mici modificări? -- City of Angels
6. Care-i coloana sonoră preferată? -- Dirty Dancing, Twin Peaks, Ghost, etc
7. Care este numele care te face să vrei neapărat să vezi un film, fără ca măcar să știi despre ce e vorba? (actor, regizor, scenarist etc.) -- regizorul Woody Allen
8. Ce-ai prefera? O apariție de 2-3 minute în filmul preferat sau șansa de a lucra cot la cot cu regizorul pe parcursul întregului film, dar fără să-ți apară numele undeva? -- nu pot sa raspund la întrebre, pentru ca sunt constienta ca nu am habar nici de a interpreta un rol si nici de a regiza un film ☺ însa mi-as dori sa fiu pe platoul de filmare, de la început pâna la sfârsit - sa vad cum decurge munca de creatie! :)
9. Alege două filme pe care ai vrea să le combini în unul singur. -- oricât mi-as forta imaginati, nu vad ce filme as putea sa combin!
10. Marvel sau DC? -- ... Marvel
La rândul meu, ofer leapsa spre amuzament Dianei, Suzanei si bineînteles celor carora le face placere.
sâmbătă, 17 octombrie 2015
Jurnal de Vacanta de vara - Capitala în vara anului 2015 (4)
(continuare la "Muzeul George Enescu")
Între vizitarea muzeului si recitalul la care am asistat în seara acelei zile la Palatul Cantacuzino, am petrecut orele plimbându-ne pe Calea Victoriei, spre centrul vechi al Bucureștiului.
Unul dintre poetii pe care si eu si Pandhora îl adoram este Nichita Stanescu si între amintirile imortalizate în imagini, exista bineînteles si fotografia "Nichta si noi" (fotografia este facuta în fata bustului poetului din parcul "Nicolae Iorga")
Am trecut de Casa Vermescu si Casa Grădişteanu-Ghica, ascultând povestile spuse de Pandhora despre Podul Mogoșoaiei si vechii proprietari ai superbelor cladiri ce se înalta de-o parte si de alta a bulevardului. Între str. Gheorghe Manu si Bd. Dacia fiecare cladire merita fotografiata! Declarate monumente istorice si arhitecturale, cele mai multe adapostesc institutii sau muzee, unele sunt amenajate dupa gustul actualilor propietari, altele sunt uitate si lasate în paragina. Nici chiar batrânii copaci nu pot acoperi cu frunzisul bogat defectele acestor triste ruine.
Casa Cesianu (fostul teatru de revista Constantin Tanase sau fost Casino Victoria) are zidurile mâzgălite si intrarea închisa cu placaj. Tot pe lista caselor care plâng, se înscrie si Casa Algiu - Toma Stelian. Bucurestiul este categoric un oras al contrastelor!
Undeva, dupa fostul sediu Petrom (arhitect G. M. Cantacuzino), am descoperit un boutique ce expunea în vitrina bijuterii. Am intrat, curioasa fiind ce fel de piatra este cea roz-antic si mi s-a spus ca este radacina de rubin. Privind inelul de aproape, nu mi-a mai placut atât de mult montura si cu toate ca magazinul avea multe alte inele, doar aceasta piatra roz m-a fermecat. Din pacate am observat ca era singurul. Cu glas stins, vânzatoarea a spus ca ar mai fi un singur inel, care însa nu s-a potrivit pâna acum niciunei cliente, fiind prea mic. A mai murmurat ca din cauza monturii speciale, nu poate fi modificat si l-a scos dintr-un dulap... A fost dragoste la prima vedere! L-am încercat pe deget si s-a potrivit, asa ca l-am platit si al meu a fost! ☺ Pandhora s-a bucurat pentru mine si a spus ca precis asa a trebuit sa fie - inelul m-a asteptat!
Ne-am continuat plimbarea pe Victoriei, am trecut pe lânga Radisson blu si magazinul Gucci si am intrat în Piata George Enescu. Am privit Ateneul si ne-am amintit de vara în care am vizitat monumentul, împreuna cu Alina (voi reveni cu un articol).
Ajunsi în dreptul Muzeului Național de Artă al României ne-am propus din nou ca în prima zi cu ploaie sa-l vizitam. Cu toate ca pe timpul vacantei noastre în Bucuresti începând cu urmatoarea zi au urmat numai zile cu ploaie, s-a întâmplat ca tot nu am ajuns aici! L-am trecut din nou pe lista "pentru data viitoare" ☺
Am traversat Piata Revolutiei cu Biblioteca Centrală Universitară si Statuia ecvestră a lui Carol I. Privind "Memorialul Renașterii" m-am înfiorat stiind ca aici au fost investiti 56 de miliarde de lei!...
Cu spatele la Palatul Senatului (fostul sediu al Comitetului Central al PCR), statuia modernista, o reprezentare sintetica a lui Iuliu Maniu - mitul PNTCD. De vizavi vegheaza de trei veacuri Biserica Cretzulescu , marcând bariera de nord a orașului de odinioara, pe "ulița cea mare" ("Podul Mogoșoaiei"). Alaturi, bustul sub forma de cruce, ridicat în memoria unui alt lider PNTCD - Corneliu Coposu, la un an dupa decesul acestuia.
Am strabatut strada cu magazine si am ajuns în fata impozantului Grand Hotel Continental, aflat pe lista "caselor care nu mai plâng". Am trecut mai departe pe lânga Palatul Telefoanelor, sala Teatrului Ţăndărică, Teatrul Odeon si Casa Capșa.
La ora la care am ajuns în fata Palatul Cercului Militar Național, vara dadea semne clare ca vrea sa-si ia o pauza de la noi! Ni se facuse frig si foamne, asa ca ne-am oprit la o terasa pe Lipscani. Înainte sa comandam de mâncare, am cionit câte un țoi cu țuică de prune. Apoi ne-am ospatat asa cum o fac românii - ciorba de fasole boabe si salata de ceapa rosie, mici de Obor, costite de purcel la gratar si cartofi taranesti. Ne-am stins setea cu câte un Ursus! ☺
Cu toate ca "am jurat" ca nu mai mâncam nimic toata ziua, seara, dupa sepctacolul în memoria marelui Enescu de la Palatul Cantacuzino, am servit câte o prajitura la Puzzle Café.
Ghiftuiți pâna la limita de explozie, obositi dupa o zi plina dar deosebit de încântati, ne-am despartit de Pandhora în Piata Victoriei. Un taxi ne-a dus în goana spre locuita, printr-un tunel de lumini.
Între vizitarea muzeului si recitalul la care am asistat în seara acelei zile la Palatul Cantacuzino, am petrecut orele plimbându-ne pe Calea Victoriei, spre centrul vechi al Bucureștiului.
Unul dintre poetii pe care si eu si Pandhora îl adoram este Nichita Stanescu si între amintirile imortalizate în imagini, exista bineînteles si fotografia "Nichta si noi" (fotografia este facuta în fata bustului poetului din parcul "Nicolae Iorga")
Am trecut de Casa Vermescu si Casa Grădişteanu-Ghica, ascultând povestile spuse de Pandhora despre Podul Mogoșoaiei si vechii proprietari ai superbelor cladiri ce se înalta de-o parte si de alta a bulevardului. Între str. Gheorghe Manu si Bd. Dacia fiecare cladire merita fotografiata! Declarate monumente istorice si arhitecturale, cele mai multe adapostesc institutii sau muzee, unele sunt amenajate dupa gustul actualilor propietari, altele sunt uitate si lasate în paragina. Nici chiar batrânii copaci nu pot acoperi cu frunzisul bogat defectele acestor triste ruine.
Casa Cesianu (fostul teatru de revista Constantin Tanase sau fost Casino Victoria) are zidurile mâzgălite si intrarea închisa cu placaj. Tot pe lista caselor care plâng, se înscrie si Casa Algiu - Toma Stelian. Bucurestiul este categoric un oras al contrastelor!
Undeva, dupa fostul sediu Petrom (arhitect G. M. Cantacuzino), am descoperit un boutique ce expunea în vitrina bijuterii. Am intrat, curioasa fiind ce fel de piatra este cea roz-antic si mi s-a spus ca este radacina de rubin. Privind inelul de aproape, nu mi-a mai placut atât de mult montura si cu toate ca magazinul avea multe alte inele, doar aceasta piatra roz m-a fermecat. Din pacate am observat ca era singurul. Cu glas stins, vânzatoarea a spus ca ar mai fi un singur inel, care însa nu s-a potrivit pâna acum niciunei cliente, fiind prea mic. A mai murmurat ca din cauza monturii speciale, nu poate fi modificat si l-a scos dintr-un dulap... A fost dragoste la prima vedere! L-am încercat pe deget si s-a potrivit, asa ca l-am platit si al meu a fost! ☺ Pandhora s-a bucurat pentru mine si a spus ca precis asa a trebuit sa fie - inelul m-a asteptat!
Ne-am continuat plimbarea pe Victoriei, am trecut pe lânga Radisson blu si magazinul Gucci si am intrat în Piata George Enescu. Am privit Ateneul si ne-am amintit de vara în care am vizitat monumentul, împreuna cu Alina (voi reveni cu un articol).
Ajunsi în dreptul Muzeului Național de Artă al României ne-am propus din nou ca în prima zi cu ploaie sa-l vizitam. Cu toate ca pe timpul vacantei noastre în Bucuresti începând cu urmatoarea zi au urmat numai zile cu ploaie, s-a întâmplat ca tot nu am ajuns aici! L-am trecut din nou pe lista "pentru data viitoare" ☺
Am traversat Piata Revolutiei cu Biblioteca Centrală Universitară si Statuia ecvestră a lui Carol I. Privind "Memorialul Renașterii" m-am înfiorat stiind ca aici au fost investiti 56 de miliarde de lei!...
Cu spatele la Palatul Senatului (fostul sediu al Comitetului Central al PCR), statuia modernista, o reprezentare sintetica a lui Iuliu Maniu - mitul PNTCD. De vizavi vegheaza de trei veacuri Biserica Cretzulescu , marcând bariera de nord a orașului de odinioara, pe "ulița cea mare" ("Podul Mogoșoaiei"). Alaturi, bustul sub forma de cruce, ridicat în memoria unui alt lider PNTCD - Corneliu Coposu, la un an dupa decesul acestuia.
Am strabatut strada cu magazine si am ajuns în fata impozantului Grand Hotel Continental, aflat pe lista "caselor care nu mai plâng". Am trecut mai departe pe lânga Palatul Telefoanelor, sala Teatrului Ţăndărică, Teatrul Odeon si Casa Capșa.
La ora la care am ajuns în fata Palatul Cercului Militar Național, vara dadea semne clare ca vrea sa-si ia o pauza de la noi! Ni se facuse frig si foamne, asa ca ne-am oprit la o terasa pe Lipscani. Înainte sa comandam de mâncare, am cionit câte un țoi cu țuică de prune. Apoi ne-am ospatat asa cum o fac românii - ciorba de fasole boabe si salata de ceapa rosie, mici de Obor, costite de purcel la gratar si cartofi taranesti. Ne-am stins setea cu câte un Ursus! ☺
Cu toate ca "am jurat" ca nu mai mâncam nimic toata ziua, seara, dupa sepctacolul în memoria marelui Enescu de la Palatul Cantacuzino, am servit câte o prajitura la Puzzle Café.
Ghiftuiți pâna la limita de explozie, obositi dupa o zi plina dar deosebit de încântati, ne-am despartit de Pandhora în Piata Victoriei. Un taxi ne-a dus în goana spre locuita, printr-un tunel de lumini.
miercuri, 14 octombrie 2015
La o Café frappé
Categorie:
cafea,
Concediu,
Happy Wordless Wednesday,
Happy WW,
MfC,
Miercurea fara cuvinte,
parc,
vara
joi, 8 octombrie 2015
În curte
pentru mai multe explicatii, vezi -- Trompeta Îngerului
PS: Lista "Plantelor toxice" cuprinde: feriga, cyclama, sâmburii de caise, vinetele, Brânca-ursului, Wisteria, Brunfelsia, Buxus, roze de zapada, dieffenbachia, iedera, Taxus, toate plantele din familia Solanaceaelor (Trompeta Îngerului), toate plantele din familia Aconitum napellus, fasolea de gradina, Cucuta, Micșunea, Salcamul galben, Ficusul, Piciorul cocoșului, brândusa de toamna, socul, pătrunjelul-câinesc, zambila, Stânjenel, cartoful - tot ce creste deasupra pamântului, Laurocerasus, lacramioarele, spânzul, leandrul, rabarbar, Rhododendronul, nemtisor, Gloriosa superba, Thevetia peruviana, tulichina, Regina nopții, pătlăgica roșie, ricinul, etc!
PS: Lista "Plantelor toxice" cuprinde: feriga, cyclama, sâmburii de caise, vinetele, Brânca-ursului, Wisteria, Brunfelsia, Buxus, roze de zapada, dieffenbachia, iedera, Taxus, toate plantele din familia Solanaceaelor (Trompeta Îngerului), toate plantele din familia Aconitum napellus, fasolea de gradina, Cucuta, Micșunea, Salcamul galben, Ficusul, Piciorul cocoșului, brândusa de toamna, socul, pătrunjelul-câinesc, zambila, Stânjenel, cartoful - tot ce creste deasupra pamântului, Laurocerasus, lacramioarele, spânzul, leandrul, rabarbar, Rhododendronul, nemtisor, Gloriosa superba, Thevetia peruviana, tulichina, Regina nopții, pătlăgica roșie, ricinul, etc!
Categorie:
acasa,
curte,
flori,
toamna,
Trompetele Îngerilor
miercuri, 7 octombrie 2015
Jurnal de Vacanta de vara - Capitala în vara anului 2015 (2)
Continuare la: Jurnal de Vacanta de vara - Capitala în vara anului 2015 (1)
Dupa ce am vizitat Biserica Sfantul Ilie Gorgani, am facut o scurta pauza asezându-ne pe o banca în Parcul Izvor, apoi ne-am continuat plimbarea spre Palatul Parlamentului.
La intersectia Bulevardului Kogălniceanu, Bulevardul Regina Elisabeta și Calea Plevnei (stația de metrou Izvor), în centrul pieței, se află statuia lui Mihail Kogălniceanu - monument executată în bronz în anul 1936 de către sculptorul Oscar Han.
Palatul Parlamentului troneaza din capatul buleverdului si chiar daca majoritatea bucurestenilor urasc aceasta constructie pentru ca apartine gigantului proiect al regimului comunist, trebuie recunoscut ca acest complex este impunator...
"Pentru zona Unirii - Dealul Arsenalului exista încă din anii '30 (din timpul lui Carol al II-lea) un proiect de sistematizare. După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a căutat un amplasament pentru a realiza o replică a orașului Phenian - capitala Coreei de Nord. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. În 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Palatului Parlamentului." spune wikipedia...
Am vizitat bucatica ce este permisa a fi vazuta de turisti, în anul 2007 si îmi amintesc ca familia mea a fost foarte impresionata, chiar daca ghida a prezentat totul din cele mai negative puncte de vedere! M-am simtit jenata ca românca! Întregul grup de turisti germani a plecat de acolo memorând apropourile penibile pe care le-a facut ghida referitor la constructie si modul în care a fost aprobat si condus proiectul de decorare a interioarelor cladirii. Oare nu ajunge ca noi românii, am facut mereu haz de necazul nostru, în loc sa luam mai devreme atitudine?! De ce sa oferim motive sa râda si strainii de noi?! Acum nu se mai poate schimba nimic - sacrificiile umane, eforturile financiare si umilinta în fata conducerii comuniste de atunci sunt pierderi ireparabile. În final, nu trebuie uitat ca totusi Palatul Parlamentului (sau Casa Poporului, cum era numita), este a doua mare cladire a lumii!...
Despre bulevardul cu fântâni arteziene trebuie sa spun ca mare pacat este ca drumul pietonal nu duce pe culoarul cu fântâni, sa se poata bucura cineva de frumusetea jocului de apa! Ca doar nu pentru a calma spiritele soferilor blocati în trafic a fost gândit, nu-i asa? ;)
Ajunsi în Piata Unirii am ales sa ne continuam plimbarea pe noul bulevardul. Nimic de zis, curat, frumos... dar oare era necesar sa se cheltuiasca atâtia bani pentru a amplasa placi omagiale primarului sectorului 3?! Mi-a naruit întreaga admiratie! Penibil de-a dreptul!
Nu am intrat în Biblioteca Nationala însa am admirat cladirea din exterior. Era situata pe trotuarul "cu soare"... Flori si fântâni ateziene, ziduri placate cu marmura alba, geamuri stralucind de curatenie si vizavi... gunoaie! Dar nu adunate doar de o saptamâna, nuuuu! Si ma întreb, oare edilii sunt orbi, oare locuitorii acestui cartier sunt total apatici?! Doi pasi mai departe este maretul edificiu ce gazduieste Tribunalul Bucuresti si Judecatoria sectorului 2. Mi-a venit în gând zicala "afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul"!... Mi s-a parut ca am vazut destul, am oprit un taxi si ne-am întors în Piata Victoriei. În scurt timp urma sa ne întâlnim cu Pandhora, la Muzeul Național al Țăranului Român (va urma)
Dupa ce am vizitat Biserica Sfantul Ilie Gorgani, am facut o scurta pauza asezându-ne pe o banca în Parcul Izvor, apoi ne-am continuat plimbarea spre Palatul Parlamentului.
La intersectia Bulevardului Kogălniceanu, Bulevardul Regina Elisabeta și Calea Plevnei (stația de metrou Izvor), în centrul pieței, se află statuia lui Mihail Kogălniceanu - monument executată în bronz în anul 1936 de către sculptorul Oscar Han.
Palatul Parlamentului troneaza din capatul buleverdului si chiar daca majoritatea bucurestenilor urasc aceasta constructie pentru ca apartine gigantului proiect al regimului comunist, trebuie recunoscut ca acest complex este impunator...
"Pentru zona Unirii - Dealul Arsenalului exista încă din anii '30 (din timpul lui Carol al II-lea) un proiect de sistematizare. După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a căutat un amplasament pentru a realiza o replică a orașului Phenian - capitala Coreei de Nord. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. În 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Palatului Parlamentului." spune wikipedia...
Am vizitat bucatica ce este permisa a fi vazuta de turisti, în anul 2007 si îmi amintesc ca familia mea a fost foarte impresionata, chiar daca ghida a prezentat totul din cele mai negative puncte de vedere! M-am simtit jenata ca românca! Întregul grup de turisti germani a plecat de acolo memorând apropourile penibile pe care le-a facut ghida referitor la constructie si modul în care a fost aprobat si condus proiectul de decorare a interioarelor cladirii. Oare nu ajunge ca noi românii, am facut mereu haz de necazul nostru, în loc sa luam mai devreme atitudine?! De ce sa oferim motive sa râda si strainii de noi?! Acum nu se mai poate schimba nimic - sacrificiile umane, eforturile financiare si umilinta în fata conducerii comuniste de atunci sunt pierderi ireparabile. În final, nu trebuie uitat ca totusi Palatul Parlamentului (sau Casa Poporului, cum era numita), este a doua mare cladire a lumii!...
Despre bulevardul cu fântâni arteziene trebuie sa spun ca mare pacat este ca drumul pietonal nu duce pe culoarul cu fântâni, sa se poata bucura cineva de frumusetea jocului de apa! Ca doar nu pentru a calma spiritele soferilor blocati în trafic a fost gândit, nu-i asa? ;)
Ajunsi în Piata Unirii am ales sa ne continuam plimbarea pe noul bulevardul. Nimic de zis, curat, frumos... dar oare era necesar sa se cheltuiasca atâtia bani pentru a amplasa placi omagiale primarului sectorului 3?! Mi-a naruit întreaga admiratie! Penibil de-a dreptul!
Nu am intrat în Biblioteca Nationala însa am admirat cladirea din exterior. Era situata pe trotuarul "cu soare"... Flori si fântâni ateziene, ziduri placate cu marmura alba, geamuri stralucind de curatenie si vizavi... gunoaie! Dar nu adunate doar de o saptamâna, nuuuu! Si ma întreb, oare edilii sunt orbi, oare locuitorii acestui cartier sunt total apatici?! Doi pasi mai departe este maretul edificiu ce gazduieste Tribunalul Bucuresti si Judecatoria sectorului 2. Mi-a venit în gând zicala "afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul"!... Mi s-a parut ca am vazut destul, am oprit un taxi si ne-am întors în Piata Victoriei. În scurt timp urma sa ne întâlnim cu Pandhora, la Muzeul Național al Țăranului Român (va urma)
marți, 6 octombrie 2015
Biserica "Sfântul Ilie Gorgani" - Bucuresti
(continuare la "Jurnal de Vacanta de vara - Capitala în vara anului 2015" si MfC 41)
Biserica a fost construita pe locul unei bisericute din lemn si cea mai veche menţiune asupra acestei biserici - gasita în hristovul lui Matei Basarab, este din 6 august 1639. Actuala biserica s-a ridicat "în timpul domnitorului Ioan Caragea Voevod, ajutat de paharnicul Manolache Hrisoscoleo si de sotia acestuia, Elena, de clucerul Radu Voinescu, de paharnicul Stefan Voinescu si de epitropul Gheorghe Artino, precum si de breasla negutatorilor cojocari.Construirea" - asa cum mentioneaza pisania de la intrare. Constructia s-a încheiat în anul 1819 si biserica "cinsteste si praznuieste hramul Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul, în movila Gorganului".
Interiorul a fost poleit în timpul domniei lui Alexandru Nicolae Sutu Voevod, în timpul caruia s-a scris si pisania, în noiembrie 1819. Toti acesti ctitori sunt pomeniti la fiecare Sfânta Liturghie de catre preotii bisericii.
În anul 1838, biserica a fost avariata de un cutremur.
În anul 1862 s-au efectuat lucrari de reparare a bisericii, de zugravire si pardosire a altarului cu dale de piatra. Reparatii au fost facute si ulterior, în 1880, 1886 si 1901, consolidarile si reconditionarile continuând pâna în zilele noastre.
Din punct de vedere arhitectonic, biserica are un stil aparte, având la baza un plan grecesc, fiind, totusi un produs al artei ecleziale românesti din secolul al XIX-lea, caracterizata de numeroase împrumuturi si îmbinari între diferite stiluri.
La inceputul secolului al XX-lea s-a construit turla principala ce se afla deasupra pridvorului - în care sunt adapostite si clopotele bisericii - unul mai mare, cu o inscriptie în limba poloneza (turnat în Polonia, în anul 1834), si un altul mai mic, cu o inscriptie în chirilica (ce are urmatorul continut: "Acest clopot este a manastirii Moldovitii si s-au facut cu toata silinta Arhimandritului si igumen a acestii manastiri Kyr Benedict, 1777, aprilie 9").
Construirea turlei mari apartine membrilor Miscarii Legionare, care înca din anul 1927 participau regulat la slujbele religioase de aici. Motivul pentru care ei s-au atasat de biserica Sf. Ilie Gorgani se explica prin faptul ca în imediata apropiere se afla Sediul Central al Miscarii, în casa Generalului Zizi Cantacuzino (str. Gutenberg, nr. 3).
De asemenea, se stie ca membrii Miscarii au contribuit substantial si la construirea scarilor de marmura, care urca din str. Silfidelor pana la biserica, asa cum reiese din afirmatiile arhitectului Nicolae Goga (1912-1995), precum si din cele ale unor contemporani ai evenimentelor, care au reusit sa scape de prigoana comunista de dupa 1945.
Pentru construirea scarilor si-a acordat sprijinul si primarul de atunci al Bucurestilor, Alexandru Donecu si secretarul sau N. Catino. Perioada interbelica, plina de framantari politice, si-a pus amprenta si asupra bisericii Sfantul Ilie Gorgani care, datorita faptului ca a fost locul de rugaciune al membrilor Miscarii Legionare, a fost denumita biserica legionarilor sau biserica legionara.
O ultima consolidare a bisericii a fost facuta in urma devastatorului cutremur din anul 1977, sub supravegherea arhitectului Constantin Joja. Actualmente, o parte din incinta bisericii si scarile de marmura sunt strajuite de un gard masiv, din piatra de rau si panouri de fier, construit prin grija preotilor slujitori si a enoriasilor, în vara anului 1995.
În anul 1913 s-a refacut în tempera pictura initiala a bisericii, de catre Constantin Popescu, continuata fiind de pictorul Corbu. Numele primilor pictori au ramas necunoscute. Mai tarziu, în 1936-1937, pictorul Alexandru Basarab, a zugravit biserica într-un stil cu accente occidentale (fresca), pictura ce s-a deteriorat in timp.
În anul 1982 s-a hotarat refacerea vechii picturi, lucrarile fiind începute de pictorul Pavel Chichisan, care, dupa ce a pictat Sfantul Altar si partea superioara a naosului, a trecut la cele vesnice, doamna Elisabeta Ursu terminand lucrarea in anul 1993.
Biserica detine si o icoana a Sfântului Prooroc Ilie, datata din secolul al XVII-lea, de o deosebita frumusete, premiata la Expozitia de Arta bizantina si româneasca de la Berna (Elvetia), în anii 1938-1939. Se pare ca aceasta valoroasa icoana ar fi fost icoana de hram a vechii biserici, pe locul careia s-a construit actualul lacas. Un semn distinctiv al bisericii este zodiacul pictat pe unul dintre pereti - nu mulete biserici ortodoxe sunt împodobite cu astfel de picturi! Si explicatia probabila este ca semnificația zodiilor în vechime era diferită de cea actuală - ele constituiau doar un calendar stelar, numele zodiilor fiind dat de constelațiile corespunzătoare.
În anul 1996 s-a instalat sistemul de incalzire centrala. (mai multe informatii: www.crestinortodox.ro)
Biserica a fost construita pe locul unei bisericute din lemn si cea mai veche menţiune asupra acestei biserici - gasita în hristovul lui Matei Basarab, este din 6 august 1639. Actuala biserica s-a ridicat "în timpul domnitorului Ioan Caragea Voevod, ajutat de paharnicul Manolache Hrisoscoleo si de sotia acestuia, Elena, de clucerul Radu Voinescu, de paharnicul Stefan Voinescu si de epitropul Gheorghe Artino, precum si de breasla negutatorilor cojocari.Construirea" - asa cum mentioneaza pisania de la intrare. Constructia s-a încheiat în anul 1819 si biserica "cinsteste si praznuieste hramul Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul, în movila Gorganului".
Interiorul a fost poleit în timpul domniei lui Alexandru Nicolae Sutu Voevod, în timpul caruia s-a scris si pisania, în noiembrie 1819. Toti acesti ctitori sunt pomeniti la fiecare Sfânta Liturghie de catre preotii bisericii.
În anul 1838, biserica a fost avariata de un cutremur.
În anul 1862 s-au efectuat lucrari de reparare a bisericii, de zugravire si pardosire a altarului cu dale de piatra. Reparatii au fost facute si ulterior, în 1880, 1886 si 1901, consolidarile si reconditionarile continuând pâna în zilele noastre.
Din punct de vedere arhitectonic, biserica are un stil aparte, având la baza un plan grecesc, fiind, totusi un produs al artei ecleziale românesti din secolul al XIX-lea, caracterizata de numeroase împrumuturi si îmbinari între diferite stiluri.
La inceputul secolului al XX-lea s-a construit turla principala ce se afla deasupra pridvorului - în care sunt adapostite si clopotele bisericii - unul mai mare, cu o inscriptie în limba poloneza (turnat în Polonia, în anul 1834), si un altul mai mic, cu o inscriptie în chirilica (ce are urmatorul continut: "Acest clopot este a manastirii Moldovitii si s-au facut cu toata silinta Arhimandritului si igumen a acestii manastiri Kyr Benedict, 1777, aprilie 9").
Construirea turlei mari apartine membrilor Miscarii Legionare, care înca din anul 1927 participau regulat la slujbele religioase de aici. Motivul pentru care ei s-au atasat de biserica Sf. Ilie Gorgani se explica prin faptul ca în imediata apropiere se afla Sediul Central al Miscarii, în casa Generalului Zizi Cantacuzino (str. Gutenberg, nr. 3).
De asemenea, se stie ca membrii Miscarii au contribuit substantial si la construirea scarilor de marmura, care urca din str. Silfidelor pana la biserica, asa cum reiese din afirmatiile arhitectului Nicolae Goga (1912-1995), precum si din cele ale unor contemporani ai evenimentelor, care au reusit sa scape de prigoana comunista de dupa 1945.
Pentru construirea scarilor si-a acordat sprijinul si primarul de atunci al Bucurestilor, Alexandru Donecu si secretarul sau N. Catino. Perioada interbelica, plina de framantari politice, si-a pus amprenta si asupra bisericii Sfantul Ilie Gorgani care, datorita faptului ca a fost locul de rugaciune al membrilor Miscarii Legionare, a fost denumita biserica legionarilor sau biserica legionara.
O ultima consolidare a bisericii a fost facuta in urma devastatorului cutremur din anul 1977, sub supravegherea arhitectului Constantin Joja. Actualmente, o parte din incinta bisericii si scarile de marmura sunt strajuite de un gard masiv, din piatra de rau si panouri de fier, construit prin grija preotilor slujitori si a enoriasilor, în vara anului 1995.
În anul 1913 s-a refacut în tempera pictura initiala a bisericii, de catre Constantin Popescu, continuata fiind de pictorul Corbu. Numele primilor pictori au ramas necunoscute. Mai tarziu, în 1936-1937, pictorul Alexandru Basarab, a zugravit biserica într-un stil cu accente occidentale (fresca), pictura ce s-a deteriorat in timp.
În anul 1982 s-a hotarat refacerea vechii picturi, lucrarile fiind începute de pictorul Pavel Chichisan, care, dupa ce a pictat Sfantul Altar si partea superioara a naosului, a trecut la cele vesnice, doamna Elisabeta Ursu terminand lucrarea in anul 1993.
Biserica detine si o icoana a Sfântului Prooroc Ilie, datata din secolul al XVII-lea, de o deosebita frumusete, premiata la Expozitia de Arta bizantina si româneasca de la Berna (Elvetia), în anii 1938-1939. Se pare ca aceasta valoroasa icoana ar fi fost icoana de hram a vechii biserici, pe locul careia s-a construit actualul lacas. Un semn distinctiv al bisericii este zodiacul pictat pe unul dintre pereti - nu mulete biserici ortodoxe sunt împodobite cu astfel de picturi! Si explicatia probabila este ca semnificația zodiilor în vechime era diferită de cea actuală - ele constituiau doar un calendar stelar, numele zodiilor fiind dat de constelațiile corespunzătoare.
În anul 1996 s-a instalat sistemul de incalzire centrala. (mai multe informatii: www.crestinortodox.ro)
vineri, 2 octombrie 2015
Omu' cu coasa
întâlnit pe Valea Cernei ☺
Categorie:
Baile Herculane,
bicicleta,
ciudatenii,
natura,
Valea Cernei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)