duminică, 10 ianuarie 2010

"Je ne fais pas la mode, je suis la mode"

Tot o zi de duminica a fost si 10 ianuarie 1971, când Coco Chanel s-a stins din viata. Împlinise venerabila vârsta de 87 de ani si nu încetase pâna în ultimul moment sa lucreze la colectia ce era pregatita de lansare. Se spune ca doua lucruri a urât cu vehementa: pauzele de lucru si reuniunile de familie.
La ceremonia înmormântarii ce a avut loc la Paris în Eglise de la Madeleine, au participat designerii de moda Yves Saint-Laurent şi André Courrèges, toate manechinele imperiului Chanel si numeroasa clientela din elita societatii. Dupa funerarii, sicriul a fost transferat în cimitirul Boix-de-Vaux în Lausanne/ Elveţia.
S-a scris mult despre Coco Chanel, despre viata privata, despre felul în care a reusit sa se impuna în moda. S-au realizat filme: Chanel Solitaire în 1981 cu Marie-France Pisier în rolul lui Coco, apoi în 2008 Coco Chanel cu Shirley MacLaine în rolul batrânei Coco. Pe 22 aprilie 2009 a avut loc premiera filmului Coco avant Chanel despre care eu am scris aici pe blog acum câteva luni, recomandându-l; reiau aici textul:
Recunosc ca am amânat vizionarea filmului, dând crezare unei critici aduse imediat dupa premiera mondiala din aprilie a.c. intitulata cumva "o biografie prea romantata, tipic frantuzeasca".
Zilele trecute, reci si umede, rasfoind o revista, am vazut o fotoreclama a parfumului Chanel No 5, cu Audrey Tauton ce m-a impresionat prin simplitate, eleganta si frumusete. Asa mi-am amintit ca am filmul pe aici-pe-undeva si l-am vazut {ca tot se întuneca mult prea devreme- acum, în octombrie }
Trebuie sa spun ca povestea fetitei parasite în orfelinat si devenita cea mai cunoscuta creatoare de moda din lume, am gasit-o plina de gingasie. Caracterul hotarât, amestecul de timiditate, curaj si încapatânare, rafinamentul, puterea si talentul înnascut, toate acestea ascunse sub aspectul fizic fragil, sunt bine puse în evidenta de catre regizoarea Anne Fontaine, cu ajutorul şarmantei actrite Audrey Tautou. Gabrielle Bonheur Chanel- poreclita Coco, ramâne si dupa vizionarea filmului o femeie fascinanta, plina de surprize si secrete. Si...ca si atunci, când mica anarhista a provocat rumori, posterul filmului din zilele noastre, în care Audrey în ipostaza de Coco Chanel apare în pijama, cu tigareta între degete, a provocat un mic scandal- o antipropaganda a organizatiilor anti-fumatoare si posterele au devenit interzise!
Tot în anul 2009, însa doar pentru Festivalul de la Canne, a fost prezentat filmul Coco Chanel & Igor Stravinsky, având-o pe Anna Mouglalis în rolul lui Coco. Filmul va rula în premiera la cinematografele lumii pe 15 aprilie 2010.
Mai exista un scurt metraj alb-negru, realizat de Karl Lagerfeld cu ocazia paradei de moda Paris-Moscova, film ce poate fi vazut pe situl oficial Maison Chanel.
"Eu nu fac moda, moda sunt eu" este celebrul citat Coco Chanel, cea care prin stilul pe care l-a creea, traieste si azi. Felul impresionant în care Coco Chanel a influientat Haute Couture a facut ca revista americana The Time Magazine sa o citeze ca fiind una dintre cele mai influente persoane ale secolului 20, de altfel, singura din aceasta categorie profesionala.
Cei mai apropiati colaboratori i se adresau Mademoiselle. Nu s-a casatorit niciodata si nu a avut copii.
A demonstrat tuturor ca adevaratul stil nu moare "La mode se démode, le style jamais."

2 comentarii: