La steauaLa steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.
(Opere)
Întâmplare: La venirea noasta în Germania nu a exista "perioada de acomodare"...fetele au început dupa o saptamâna scoala si trebuie sa recunosc cu mândrie ca nu le-au trebuit nici macar trei luni, sa învete limba si sa treaca în clasele cu predare normala, unde nu numai ca "s-au descurcat" ci au obtinut medii de 1 pe linie! Fete inteligente si istete! (cine-o fi mama lor?) :-)
Pe când Raluca era în clasa a IV-a, a primit ca tema de casa la limba germana, de compus o poezie. În camera ei, ca de obicei, si-a facut temele, apoi mi-a adus totul la verificat. Poezia ei era atât de echilibrata, atât de...perfecta, încât mi-am privit fetita cu admiratie dar cu-n usor sentiment ca ceva nu este în regula! Am întrebat: "A fost greu sa compui asa o poezie minunata?" si mi-a raspuns cu inocenta : " nu...am copiat-o si tradus-o din Eminescu..."
Nu am putut rostii nici un cuvânt pret de câteva minute, doar ochii mi s-au marit si figura mi s-a crispat. Ea a continuat la fel de nevinovata "...ca doar el a scris pe româneste...cine-l cunoaste în Germania?"
Atunci micuta plagiatoare si-a auzit multe de la mine! Pâna seara târziu, si-"a scremut propriul talent", reusind sa scrie o poezioara, puerila...dar proprie! Si de atunci a înteles pentru toata viata, ca nu are voie niciodat sa copieze, fara sa precizeze sursa. Iar eu m-am gândit mult timp la întâmplarea traita si...la urmatoarea vizita în România am cumparat câteva volume despre Eminescu, traduse în germana si le-am daruit bibliotecii scolii. Mai târziu, pe când fetele au trecut la Gymnasium (Liceu cu profil umanist) am daruit si profesorului de Germana-Italiana un volum de poezii Eminescu (sa stie ce fel de neam sunt românii).
Foarte bine ai procedat. Ma intreb totusi (ca un carcotas ce sunt) : oare o fi citit cineva cartile donate de tine?
RăspundețiȘtergerePe la scoala generala nu am mai trecut, ne-am si mutat din acel cartier. Profesorul din Gymnasium a fost însa foarte încântat si mi-a multumit de nenumate ori, la sedintele cu parintii. Si...coincidenta sau a capatat putin mai mult respect {:-)}pentru limba româna?...dar la scurt timp a reusit sa pronunte corect numele fetei: Raluca (pâna atunci i se adresa în fel si chip: Rucula, Rucola...)
RăspundețiȘtergereDaca nota 1 este cea mai mare, care este cea mai mica in sistemul german? Ma roade o curiozitate profesionala.
RăspundețiȘtergereGestul tau de a darui cartile lui Eminescu este admirabil. Daca ar face toata lumea asta am avea o imagine mult mai buna in exterior si toti ar avea de castigat. Mie nu mi-ar fi trecut prin cap, e drept ca nici nu am fost pusa in aceasta situatie... Dar citind postul tau mi s-a parut logic gestul, asa ne prezentam si intr-un fel ne identificam cu ce avem mai bun.
Nota 6 este cea mai mica dar cu doua medii de 5 nu mai treci clasa. Acesta este sistemul de notare pâna în clasle terminale- denumite "Kollegstuffe" unde se trece la puncte: 1 punct e cel mai putin si 15 este maximul. Sistemul scolar este cu totul si cu totul diferit de cel românesc, si mie mi-a fost greu sa-l înteleg; daca te intereseaza, am sa-ti scriu pe mail mai în detaliu :-)
RăspundețiȘtergereDraga, dar fiica-ta foarte constiincioasa n-a vrut sa se duca la scola asa, cu ori ce poezie! Ori cea mai buna, ori nimic. N-are gusturi proaste pustoaica!
RăspundețiȘtergereCE frumos ai procedat! Admirabil! Ce putini sunt aceea ce fac propaganda culturii românesti! Felicitari!
RăspundețiȘtergereCodruta: singurul volum de poezii românesc tradus pe germana a fost Eminescu. Deci, lasam gustul la o parte!
RăspundețiȘtergereLiliana: Fac si eu ce-mi permit!
Cred ca ne lipsesc si traducatorii si promotorii de literatura romaneasca si din pacate nu doar in Germania... Am daruit acum multi ani un volum de poezii de Eminescu in engleza unui american, pentru baiatul lui. A ramas surprins de frumusetea poeziilor. Chiar a mentionat - stiu cat e de greu sa traduci poezie intr-o limba straina si asta ma face sa cred ca in romaneste ele sunt si mai frumoase.
RăspundețiȘtergereAcesta e dezavantajul unei tarisoare: o cultura bogata, oameni cu valoare, cunoscuti si apreciati doar "acasa"!
RăspundețiȘtergereFrancezii, englezii, nemtii, italienii, limbi devenite "moda", au atras atentia lumii întregi asupra operelor poetilor, scriitorilor, filozofilor.
LA MULTI ANI, iubitoare de Eminescu.
RăspundețiȘtergereCu intarziere...iertare, Carmen!
Numai bine!
Tartoras, putem serba ziua marelui Eminescu în fiecare zi...si tot nu ar fi destul!
RăspundețiȘtergereO seara placuta!
Mai bine mai tarziu decat niciodata, vin si eu cu comentariu: romanii, aici, dau cu pietre in Eminescu - cadavrul din debara, ba un anume scriitor contemporan foarte la moda a spus ca el nu mai citeste Eminescu in veci ca s-a saturat de Eminescu. Eu una am fost foarte bucuroasa si mandra sa inmanez studentilor veniti pe 15 ianuarie la Academia Romaniei o strofa din Eminescu tradusa in bengali de Amita Bhose.
RăspundețiȘtergereSi l-am auzit si in sarba si am fost iarasi bucuroasa sa daruiesc Eminescu si India acelui traducator care s-a aplecat asupra poetului nostru.
Bravo tie, Carmen, pentru gestul tau de a darui cartile lui Eminescu. Iar povestioara ta plina de pilde ar trebui cunoscuta, da-mi voie s-o pomenesc la urmatoarea manifestare - imi dai?
Carmen draga, nu-mi vine sa cred ca exista români care sa nu-l iubesca pe Eminescu!
RăspundețiȘtergerePentru povestioara, ai mâna libera:-) Te pup
Uite ca sunt si culmea ca mai si reprezinta cultura romana peste hotare. Patapievici a spus despre Eminescu ca e cadavrul din debara. Tot Patapievici a scris ca ii e rusine ca e roman.
RăspundețiȘtergereSi eu te pup si multumesc, drag